Read synchronized with  English  German  Italian  Spanisch 
UN COLIND DE CRĂCIUN.  Charles Dickens
STANŢA 5. Sfârşitul povestirii
< Prev. Chapter  |  Next Chapter >
Font: 

DA! Stâlpul de pat era chiar al lui. Patul era al lui, odaia era a lui. Şi lucrul cel mai bun, cea mai mare fericire, timpul din faţa lui îi aparţinea şi putea aşadar să se îndrepte!

― Voi trăi în Trecut, Prezent şi Viitor! repetă Scrooge, dându-se jos din pat. Duhurile celor trei vor dăinui în mine. O, Jacob Marley! Cerul şi Crăciunul să fie slăvite! O spun în genunchi, bătrâne Jacob, în genunchi!

Era atât de agitat şi de înflăcărat de bunele sale intenţii, că glasul lui dogit abia de-l mai asculta. Plânsese în hohote cumplite în confrun­tarea cu duhul şi faţa îi era scăldată în lacrimi.

― N-au fost smulse! strigă Scrooge, luând în braţe una din draperiile patului, n-au fost smulse cu inele cu tot! Sunt aici ― eu sunt aici ― umbrele celor ce ar fi putut fi pot fi alungate. Vor fi alungate. Ştiu că vor fi!

În tot acest timp, mâinile lui îşi făceau de lucru cu veşmintele; le întorcea pe dos, le aşeza cu susul în jos, le sfâşia, le răsucea, făcându-le părtaşe la tot felul de năstruşnicii.

― Nu ştiu ce să fac! strigă Scrooge, râzând şi plângând în acelaşi timp si înfăşurându-se cu ciorapii precum Laocoon cu şerpii. Mă simt uşor ca o pană, fericit ca un înger, vesel ca un şcolar. Sunt ameţit ca un beţivan. Un Crăciun fericit tuturor! Un An Nou bun întregii lumi! Salut! Hei, voi toţi! Salut!

O zbughi în salon, dar acolo nu stătu locu­lui, se învârtea tot timpul.

― Uite cratiţa cu terci! strigă Scrooge, ţâşnind din nou şi dând roată căminului. Uite uşa pe care a intrat fantoma lui Jacob Marley! Uite colţul unde s-a aşezat Fantoma Crăciunului Prezent! Uite fereastra de unde am văzut duhurile rătăcitoare! Totul e în bună rânduială, totul e adevărat, toate s-au întâmplat. Ha, ha, ha!

Pentru un om care nu mai râsese de atâţia ani de zile, era cu adevărat un râs splendid, un râs absolut fantastic! Era tatăl unui lung, lung şir de râsete nemaipomenite!

― Nu ştiu în ce zi suntem, spuse Scrooge. Nu ştiu cât timp am stat printre duhuri. Nu ştiu nimic. Sunt ca un bebeluş. Dar nu contează. Nu-mi pasă. Prefer să fiu un bebeluş. Hei, voi, salut! Vă salut!

Efuziunile lui fură domolite de dangătele de clopot cele mai vesele pe care le auzise vreo­dată. Cling, clang, ciocănel; ding, dong, clopot greu. Clopot, dong, ding; ciocănel, clang, cling! Ah, minunat, minunat!

Alergă la fereastră, o deschise şi scoase capul. Nici pâclă, nici ceaţă; ger senin, străluci­tor, jovial, însufleţitor; un ger care-i cântă sângelui ca să danseze; lumina aurie a soarelui; cer divin; aer bun, curat; clopote vesele. Ah, minunat, minunat!

― Ce zi e azi? strigă Scrooge spre un băiat de pe stradă, în haine de sărbătoare, care hoinărea probabil pe acolo.

― Ce? îi răspunse băiatul din cale-afară de mirat.

― Ce zi e azi, drăguţule? spuse Scrooge.

― Azi! răspunse băiatul. Păi, e ZIUA DE CRĂCIUN.

― E Ziua de Crăciun! îşi spuse Scrooge. N-am pierdut-o. Tot ce au făcut duhurile s-a petrecut într-o singură noapte. Ele pot face orice. De bună seamă că pot! Salut, drăguţule!

― Salut! îi răspunse băiatul.

― Ştii prăvălia cu păsări, a doua stradă de aici, pe colţ? se interesă Scrooge.

― Cred şi eu c-o ştiu! răspunse flăcăul.

― Deştept băiat! spuse Scrooge. Minunat băiat! Nu ştii cumva dacă au vândut curcanul premiat, care era agăţat acolo? Nu curcanul cel mic, ci ăla mare.

― Ăla mare cât mine? întrebă băiatul.

― Delicios băiat! E o plăcere să stai de vorbă cu el. Da, iezişorule.

― Mai e agăţat şi acum acolo, răspunse băiatul.

― Da, mai este? spuse Scrooge. Du-te şi cumpără-l.

― Ei, pe naiba! exclamă băiatul.

― Nu, zău, spuse Scrooge. Vorbesc serios. Du-te şi cumpără-l şi spune-le să vină cu el aici, ca să le arăt unde să-l ducă. întoarce-te cu omul, şi o să-ţi dau un şiling, întoarce-te cu el în mai puţin de cinci minute, şi îţi dau jumătate de coroană!

Băiatul o zbughi ca din puşcă. Nici un puşcaş cu mâna sigură pe trăgaci nu ar fi fost atât de iute.

― O să i-l trimit lui Bob Cratchit, şopti Scrooge, frecându-şi mâinile şi prăpădindu-se de râs. N-o să ştie cine i l-a trimis. E de două ori mai mare decât Tim Degeţel. Joe Miller însuşi n-a făcut vreodată o glumă atât de bună ca această surpriză pentru Bob!

Mâna cu care scrise adresa nu era prea sigură, dar, oricum, reuşi s-o scrie, apoi coborî să deschidă uşa dinspre stradă, pregătindu-se pentru sosirea omului de la prăvălia de păsări, în timp ce stătea acolo, aşteptându-l, privirea îi căzu pe ciocănaşul de la uşă.

― O să-l iubesc toată viaţa! strigă Scrooge mângâindu-l. înainte, abia de mă uitam la el. Ce expresie cinstită are faţa lui! E un ciocănaş minunat! ― Iată curcanul! Hei, salut! Ce mai faci? Un Crăciun fericit!

Era un curcan pe cinste! Dar era o pasăre care n-ar fi putut sta pe picioarele ei. I s-ar fi înmuiat sub ea, într-o clipită, ca beţele de ceară pentru peceţi.

― A, dar e cu neputinţă să fie dus în Camden Town, spuse Scrooge. Trebuie să iei o trăsură.

Chicoteala cu care spuse acestea, chicoteala cu care plăti curcanul, chicoteala cu care plăti trăsura, chicoteala cu care îl răsplăti pe băiat fură mai prejos doar de chicoteala cu care se aşeză din nou pe scaun, cu răsuflarea tăiată, şi chicoti până ce izbucni în plâns.

Nu-i fu uşor să se bărbierească, fiindcă mâna continua să-i tremure foarte tare şi bărbieritul cere atenţie mare, chiar dacă nu dansezi în acelaşi timp. Dar dacă şi-ar fi tăiat vârful nasului, şi-ar fi lipit un plasture pe el şi ar fi fost foarte mulţumit.

Se îmbrăcă frumos, „cu hainele cele mai bune" şi, în sfârşit, ieşi în stradă. Oamenii se perindau pe afară, aşa cum îi văzuse el împreună cu Fantoma Crăciunului Prezent; şi, mergând cu mâinile la spate, Scrooge îi privea pe toţi cu un zâmbet fericit, într-un cuvânt, avea o figură atât de plăcută, de atrăgătoare, încât trei sau patru persoane bine dispuse îi spuseră: „Bună dimineaţa, domnule! Un Crăciun fericit!" Iar Scrooge avea să spună adesea după aceea că, dintre toate sunetele prietenoase pe care le auzise în viaţa lui, acelea fuseseră cele mai prietenoase pentru auzul lui.

Nu mersese prea departe, când îl văzu venind spre el pe domnul corpolent care intrase în casieria lui cu o zi înainte şi îl între­base : „Firma «Scrooge şi Marley», bănuiesc?" Simţi un junghi în inimă gândindu-se cum îl va privi acel bătrân domn când se vor întâlni; dar cunoştea drumul care se aşternea în faţa lui şi îl urmă.

― Dragul meu domn, spuse Scrooge, mărind pasul şi luându-i bătrânului domn amândouă mâinile. Ce mai faceţi? Sper că aţi izbutit ieri. Aţi fost foarte amabil. Un Crăciun fericit, domnule!

― Domnul Scrooge?

― Da, spuse domnul Scrooge. Acesta este numele meu şi mă tem că nu e prea plăcut pentru dumneavoastră, îngăduiţi-mi să vă cer iertare. Şi vă rog să aveţi bunătatea să... Şi Scrooge îi şopti ceva la ureche.

― Doamne sfinte! strigă domnul, de parcă-i pierise răsuflarea. Dragă domnule Scrooge, vorbiţi serios?

― Vă rog, spuse Scrooge. Nici un bănuţ mai puţin. Vă asigur că voi fi răsplătit cu vârf şi îndesat, îmi faceţi această favoare, vă rog.

― Dragă domnule, spuse celălalt, strângându-i mâna, nici nu ştiu ce să spun faţă de această mărini...

― Nu spuneţi nimic, vă rog, îi răspunse Scrooge. Veniţi pe la mine. Veţi veni la mine?

― Voi veni! strigă bătrânul domn. Şi era limpede că era hotărât s-o facă.

― Vă mulţumesc, spuse Scrooge. Vă rămân îndatorat Mii de mulţumiri. Să v-ajute Dumnezeu! Se duse la biserică, se plimbă pe străzi, privi oamenii care se vânzoleau de colo-colo, mângâie copilaşii pe cap, vorbi cu cerşetorii, se uită în jos, spre bucătăriile caselor, şi în sus, spre ferestre, şi descoperi că toate acestea îi făceau plăcere. Nu visase niciodată că o plimbare ― că, de fapt, orice ― îl putea face atât de fericit. După-amiază, îşi îndreptă paşii spre casa nepo­tului său.

Trecu prin faţa uşii de nenumărate ori până să-şi facă în cele din urmă curajul să urce scara şi să bată la uşă. Dar îşi luă inima-n dinţi şi bătu.

― Stăpânul tău e acasă, draga mea? o întrebă Scrooge pe fată. Frumuşică fată! Foarte frumuşică.

― Da, domnule.

― Unde e, scumpo? întrebă Scrooge.

― În sufragerie, domnule, împreună cu doamna. Vă conduc eu sus, dacă doriţi.

― Îţi mulţumesc, dar mă cunoaşte, spuse Scrooge cu mâna pe clanţa uşii dinspre sufra­gerie. Am să intru aici, draga mea.

Apăsă uşor clanţa şi băgă încet capul pe uşă. Şedeau la masă (care era aranjată ca de sărbătoare), fiindcă gospodinele tinere sunt foarte pretenţioase în privinţa asta şi se îngri­jesc să fie toate aşa cum se cuvine.

-Fred! spuse Scrooge.

Doamne, Dumnezeule, ce se mai sperie nepoata lui prin alianţă! în clipa aceea Scrooge uitase că ea şedea în colţul unde se afla scăunelul pentru picioare, căci altminteri n-ar făcut cu nici un chip una ca asta.

-Sfinte Doamne, strigă Fred, cine e?

-Eu sunt. Unchiul tău, Scrooge. Am venit la masă. Îmi îngădui să intru, Fred?

Cum să nu-i îngăduie să intre? Păi, a fost o minune că nu i-a smuls braţul din încheietură! în cinci minute se simţea ca acasă. Nu mai pomenise o primire mai călduroasă. Nepoata lui era neschimbată. La fel şi Topper, când sosi şi el. La fel şi sora cea durdulie, când veni şi ea. La fel arătau toţi, când sosiră şi ei. Minunată petrecere, minunate jocuri, minunată înţele­gere, mi-nu-na-tă fericire!

Dar a doua zi dimineaţă se duse devreme la birou. O, da, ajunse devreme, îşi dorea tare mult să ajungă primul şi să-l prindă pe Bob Cratchit că întârzie! Chiar asta îşi pusese în gând.

Şi izbuti, într-adevăr, izbuti! Ceasul bătu de nouă. Nici urmă de Bob. Şi un sfert. Nici urmă de Bob. întârzie exact optsprezece minute şi jumătate. Scrooge şedea cu uşa larg deschisă, ca să-l poată vedea când intră în Cutie.

Îşi scoase pălăria înainte de a deschide uşa; îşi scoase apoi şi şalul.

Într-o clipită era pe scaunul lui, mâzgălind iute cu tocul, de parcă ar fi încercat să prindă din urmă ora nouă.

― Salut! bombăni Scrooge, încercând să imite cât mai bine tonul lui obişnuit. Cum îndrăzneşti să vii la ora asta?

― Vă rog foarte mult să mă iertaţi, dom­nule, spuse Bob. Am întârziat, într-adevăr.

― Ai întârziat? întrebă Scrooge. Da. Cred că da. Pofteşte aici, domnule, te rog.

― Nu se întâmplă decât o dată pe an, dom­nule, se rugă Bob, ieşind la iveală din Cutie. Nu se va mai repeta. Am cam petrecut şi eu ieri, domnule.

― Ştii ceva, prietene? spuse Scrooge, n-am de gând să mai admit asemenea lucruri. De aceea, continuă el, sărind de pe scaun şi dându-i lui Bob un ghiont atât de puternic, încât acesta ajunse clătinându-se înapoi, în Cutie. Şi de aceea, îţi voi mări salariul!

Bob începu să tremure şi se apropie puţin de riglă, îi trecu prin minte să-l pocnească pe Scrooge cu ea, să-l ţină bine şi să strige după ajutor în fundătură, cerând oamenilor să aducă o cămaşă de forţă.

― Un Crăciun fericit, Bob! spuse Scrooge, cu o sinceritate care nu putea fi pusă la îndoială, în timp ce-l bătea pe spate, îţi doresc un Crăciun fericit, Bob, bunul meu prieten, cum nu ţi-am dorit de ani de zile! O să-ţi măresc salariul şi o să mă străduiesc să-ti ajut familia nevoiaşă. O să discutăm despre trebu­rile tale chiar astăzi după-amiază, la un castron cu cruşon fierbinte de Crăciun! îngrijeşte-te de foc şi mai cumpără o găleată de cărbuni înainte de a mai pune un punct pe i, Bob Cratchit!

Scrooge a făcut mai mult decât a promis. A făcut tot ce promisese şi multe altele pe deasu­pra; iar pentru Tim Degeţel, care NU murise, a fost ca un al doilea tată. A devenit un prieten atât de bun, un stăpân atât de bun şi un om atât de bun, cum nu se mai văzuse în bunul şi bătrânul oraş, în nici un alt bun şi bătrân oraş, orăşel sau târg, şi nici în toată buna şi bătrâna lume. Unii râdeau văzându-l atât de schimbat, dar el îi lăsa să râdă şi nu se sinchisea de ei; fiindcă era îndeajuns de înţelept ca să ştie că pe acest pământ, niciodată, dar niciodată, nu s-a petrecut ceva bun, fără ca unii oameni să se prăpădească de râs la început; şi ştiind că asemenea oameni sunt oricum orbi, se gândea că e mai bine să-şi încreţească ochii a râs, decât să-şi manifeste boala într-un mod mai puţin atrăgător. Propria lui inimă râdea şi asta-l mulţumea pe deplin.

N-a mai avut nici o legătură cu duhurile, dar a trăit după aceea conform Principiului Absti­nenţei Totale; şi se spunea întotdeauna despre el că ştie să ţină Crăciunul, dacă există vreun om în viaţă care să ştie într-adevăr acest lucru. Să dea Dumnezeu să se poată spune asta şi despre noi, despre noi toţi! Şi, după cum a spus Tim Degeţel, să ne dea Dumnezeu sănătate, tuturor!

< Prev. Chapter  |  Next Chapter >