Read synchronized with  English  Russian  Spanisch 
Print si cersetor.  Mark Twain
Capitolul 26. Renegat
< Prev. Chapter  |  Next Chapter >
Font: 

Regele stătu visător un moment, apoi, ridicând capul, pronunţă:

E ciudat, mai mult decât ciudat! Eu nu pot înţe lege asta.

Nu, nu e ciudat, seniore. Eu îl cunosc şi purta rea lui e foarte naturală. E un scelerat din naştere.

Oh! Eu nu vorbesc de el, domnule Miles. —Nu de el? De cine atunci? Ce este ciudat atunci?

Că nimeni nu caută pe Rege. -Cum? Ce? Nu înţeleg.

—Adevărat? Nu vi se pare ciudat că ţara nu e străbătută în lung şi în lat de curieri şi crainici, descriind persoana mea şi căutându-mă? Nu e un subiect demn de frământare şi de anchete, dispariţia Şefului Statului? Că am dispărut astfel, că m-am pierdut?

— Asta e adevărat, Rege. Uitasem.

Hendon oftă şi zise: „Sărman suflet detracat; încă ocupat de mişcătorul său vis!"

— Dar am un plan care ne va salva pe amândoi. Voi scrie o scrisoare în trei limbi, latină, greacă şi "en gleză, şi tu o vei duce, degrabă, la Londra în cursul dimineţii. Vei preda-o în mâinile unchiului meu lordul Hertford. Când va vedea-o îmi va recunoaşte scrisul şi va trimite să mă caute.

—N-ar fi mai bine, principe să aşteptăm, aici, până ce am făcut eu însumi, dovada şi am stabilit drepturile mele, recucerindu-mi domeniile? Aş fi atunci, în mai bunăstare de a...

— Tăcere! Ce sunt sărăciile tale de domenii, afa cerile tale vulgare, în comparaţie cu afacerile în care constă binele naţiunii şi tăria Tronului!

Apoi, ca şi când ar fi regretat severitatea cu care vorbise, adăugă cu voce blândă:

~ Supune-te şi n-ai frică, eu te voi stabili în drepturile tale, eu te voi face să reintri în posesia drepturilor tale şi chiar mai mult. Voi şti să-mi aduc aminte şi să mă plătesc.

Spunând aceasta, el luă o pană şi se apucă să scrie: Hendon îl privi un moment cu dragoste, apoi îşi zise: „Dacă ar fi noapte aş gândi că e într-adevăr un rege care vorbeşte. Nu se poate nega, când dispoziţia îl ajută, el tună şi fulgeră ca un adevărat rege. Unde a putut să înveţe aceste maniere? Iată-1 mâzgălind cu râvnă şi trăgând labele lui de muşte pe care le ia drept scriere latinească şi grecească. Şi, dacă imaginaţia mea nu va născoci o poveste cu care să-1 fac să uite acest proiect, voi fi silit să mă prefac mâine că plec în strania misiune pe care va inventa-o pentru mine".

*> Dar, în curând gândurile domnului Miles erau departe de acest incident.

Era atât de obosit de gândurile sale, că atunci când regele îi încredinţa hârtia scrisă, el o luă şi îi dădu drumul în buzunar, fără a-şi da, măcar, seama de acest gest.

„Ce atitudine stranie avea ea! îşi zicea el. Cred că m-a recunoscut... şi cred ca nu m-a recunoscut... Aceste două păreri contradictorii luptă în mine. Le simt şi nu le pot împăca, aşa cum nu pot, prin raţionament, să le separ ori să le dau măcar, o preferinţă uneia sau alteia. Lucrurile se prezintă astfel: ea trebuie să fi recunoscut figura mea, trăsăturile mele, vocea mea. Cum putea să fie altfel? Cu toate acestea, spune că nu mă cunoaşte şi, asta e sigur, pentru că ea nu poate să mintă. Dar, ia să vedem, eu cred că încep a înţelege. Probabil că el a in-fluenţat-o; i-a poruncit să mintă, ar fi constrâns-o. Iată soluţia! Enigma este acum, dezlegată. Ea părea moartă de frică. Da. Era sub dominarea lui. Am s-o caut, o s-o găsesc, şi, acum când el nu mai e de faţă, va vorbi cu sinceritate, îşi va aduce aminte trecutul, când eram tovarăşi de jocuri şi acest lucru îi va înmuia inima. Astfel, nu mă va mai nega şi mă va recunoaşte, în ea, nu poate fi nimic din trădare... Nu. A fost întotdeauna loială şi sinceră. Mă iubea, odată. Şi, asta e salvarea mea, căci nimeni nu poate trăda ceea ce a iubit o dată".

El se îndreptă repede spre uşă, care, în chiar acel moment se deschisă şi Lady Edith intră.

Era foarte palidă; dar mergea cu un pas sigur, iar ţinuta ei era plină de graţie şi demnitate.

Faţa ei era tot aşa de tristă ca rândul trecut.

Miles se repezi în faţa ei, vesel şi încrezător; dar ea îl opri cu un gest, parcă, de regret. Se aşeză şi îl rugă să facă la fel; aceasta cu tonul cu care se vorbeşte unui oaspete străin şi nu unui prieten vechi.

Surpriza, încurcătura prin care trecu Hendon îl determină să se întrebe dacă, după toate acestea, era cu adevărat acel ce se pretindea că este.

— Domnule, începu Lady Edith, am venit să vă îm părtăşesc o părere. Nebunul nu poate fi eliberat de iluziile lui; dar, fără nici o îndoială, poate fi convins să evite pericolele. Gândesc că visul dumneavoastră vă pare a fi realitate şi, în consecinţă n-are nimic criminal în el. Dar, trebuie să vă debarasaţi, căci e periculos...

Privi pe Miles drept în faţă apoi adăugă:

E, cu atât mai periculos, cu cât dumneavoastră sunteţi exact aceea ce ar fi fost acel pe care 1-am pierdut, dacă era în viaţă.

Pe cerul sfânt, madam', eu sunt!

Gândesc cu sinceritate că sunteţi convins. Nu mă îndoiesc de onestitatea dumneavoastră. Vă pun în gardă, numai. Asta e tot. Bărbatul meu este stăpân în această regiune, puterea lui e mare şi fără limite; lumea prosperă sau piere, după voinţa lui! Dacă n-ati fi semă nat cu omul ce pretindeţi a fi, soţul meu ar fi putut să vă lase plăcerea de a continua în linişte, visul dumneavoas tră. Dar credeţi-mă,.îl cunosc bine şi ştiu ce va face: va spune la toţi că sunteţi un nebun, un impostor şi toată lumea va crede.

Oprind asupra lui Miles, privirea ei gravă, reluă:

— Dacă aţi fi fost Miles Hendon şi dacă el ar fi ştiut-o, dacă toată lumea ar fi ştiut-o, ascultaţi bine ce vă spun şi cântăriţi bine cuvintele mele, aţi fi trecut prin Acelaşi pericol, pedepsirea dumneavoastră n-ar fi fost mai puţin sigură şi tot nimeni n-ar fi îndrăznit să vă ia apărarea.

— Cred, zise Miles cu amărăciune. Puterea care este în stare să ordone şi să te supui, se face ascultată peste tot unde pâinea şi viaţa sunt în joc, peste tot unde nu mai subzistă nici loialitatea nici onoarea.

O roşeaţă uşoară coloră un moment, obrajii lady-ei Edith facând-o să plece ochii în pământ. Vocea ei, însă, nu trăda nici un pic de emoţie, când relua:

— V-am prevenit. Trebuie să vă sfătuiesc, încă, să plecaţi de aici. Acest om vă va distruge. E un tiran care nu cunoaşte mila. Eu, care, sunt sclava lui, o ştiu. Sărma nii Miles şi Arthur ca şi scumpul meu tutore Richard, sunt în afară de orice contact cu el şi, de fapt, va fi mai bine de dumneavoastră, de a fi cu el decât să vă găsiţi aici în mâinile acestui mizerabil. Pretenţiile dumnea voastră sunt o ameninţare pentru titlul şi posesiile lui. L-aţi atacat în propria sa casă, sunteţi pierdut dacă mai rămâneţi aici. Plecaţi, nu staţi la îndoială.

Dacă n-aveţi bani luaţi punga aceasta, vă rog, şi cumpăraţi servitorii prin bacşişuri ca să vă lase să treceţi...

lată-vă prevenit, sărman suflet, fugiţi cât mai este încă timp.

Miles refuză punga, se ridică şi apropiindu-se de faţa ei, zise:

Acordaţi-mi o favoare... Priviţi-mă bine în faţă... Aşa... Acum, răspundeţi-mi: Sunt eu Miles Hendon?

Nu, nu vă cunosc.

— Juraţi-vă.

Răspunsul dat cu voce slabă, fu categoric:

Jur.

Oh! Asta e de nerecunoscut!

Fugiţi! De ce pierdeţi un timp preţios? Fugiţi, nu vă mai gândiţi decât la salvarea dumneavoastră

în acest moment gărzile se opriră în mijlocul camerei şi o luptă violentă începu. Dar Hendon fu în curând trântit la pământ şi ridicat. Regele fu arestat de asemenea şi, amândoi, puşi în fiare, fură aruncaţi în închisoare.