Read synchronized with  English  Russian  Spanisch 
Print si cersetor.  Mark Twain
Capitolul 21. Hendonîn ajutor
< Prev. Chapter  |  Next Chapter >
Font: 

Bătrânul se îndepărtă încet, apropiindu-se hoţeşte, ca o pisică şi aduse bancheta. Se aşeză pe ea, aşa fel încât o jumătate de corp îi era luminată de o lumină slabă şi nesigură; iar cealaltă jumătate era cufundată în umbră. Cu ochii rapace, fixaţi asupra copilului adormit, îl spiona cu multă atenţie, fără grijă că timpul trece şi, fără grabă, ascuţea cuţitul, murmurând şi rânjind.

Semăna, astfel, cu un păianjen cenuşiu, monstruos, care pândeşte pe nenorocitele insecte fără apărare ce s-au agăţat în pânza lui.

După un moment lung, moşneagul, care era în contemplaţie, fără să vadă, căci spiritul său era adâncit într-un vis, observă deodată că ochii copilului erau deschişi. Erau deschişi şi priveau cu groază, cuţitul. Un surâs drăcesc lumină figura bătrânului, care, fără a-şi schimba poziţia şi ocupaţia, pronunţă:

— Fiu al lui Hernie al Angliei, te-ai închinat? Co pilul lupta, disperat, cu legăturile. Un sunet înăbuşit alunecă pe buzele lui lipite.

Sihastrul îl interpretă ca pe un răspuns afirmativ.

— Ei, bine, roagă-te, încă. Spune rugăciunea mor ţilor.

O tresărire mişcă membrele copilului şi faţa îi deveni lividă, încercă din nou să se dezlege, dar, degeaba.

în timpul acesta, bătrânul căpcăun, surâdea, clătina capul şi, liniştit îşi ascuţea cuţitul, murmurând din când în când: „Clipele sunt preţioase. Scurte şi preţioase. Zi rugăciunea morţilor!"

Copilul scoase un geamăt disperat, gâfâind şi încetă de a se mai zbate. Lacrimile îi apărură în ochi şi începură să-i curgă pe obraji; dar această vedere dureroasă nu îmblânzi deloc pe moşneagul barbar.

Se făcea ziuă. Sihastrul pronunţă atunci, sever, cu o oarecare nervozitate în voce:

— Nu pot să prelungesc mai mult acest extaz! Noaptea a trecut, deja. Parcă n-a durat decât un

moment. Oh! De ce n-a durat ea, un an întreg!

Coborâtor din spoliatorul bisericii, închide ochii tăi muritori dacă ţi-e frică să vezi...

Restul se pierdu în sunete nearticulate. Moşneagul se aşeză în genunchi, având cuţitul în mână şi, îl ridică deasupra copilului în sughiţuri.

- Hei!

Un zgomot, o voce se auzea lângă baracă.

Cuţitul căzu din mâinile pustnicului, care aruncă o piele de oaie peste copil şi se îndreptă, tremurând. Sunetul se repeta, vocile deveneau înţepate şi furioase.

Apoi câteva lovituri şi ţipete: „Săriti, ajutor!" După aceea, un zgomot de paşi repezi, îndepărtându-se. îndată uşa barăcii fu zdruncinată de o ploaie de ciocăni-turi şi o voce strigă:

— Hei! Deschide! Grăbeşte-te, odată, pe toti dracii! Niciodată o asemenea muzică nu mângâiase ure chile regelui, căci era vocea lui Miles Hendon.

Pustnicul scrâşni între dinti un răget neputincios, se îndepărtă încet de colţ, închise uşa după el şi, regele auzi acest dialog:

Salut şi mulţumesc, cucernice Părinte! Unde e copilul meu, copilul meu?

Ce copil, prietene?

Ce copil? Nu încerca să mă minti, părinte, nu încerca să mă înşeli. N-am dispoziţia să rabd. Aici, lângă casa dumitale, am întâlnit pe pungaşii care mi 1-au furat şi i-am făcut să recunoască; mi-au spus că el a scăpat şi că i-au luat urma, conducându-mă până la poarta'ta. Mi-au arătat urmele paşilor lui. Nu mai căuta s-o scalzi căci, vezi tu, sfinte, dacă nu mi-1 dai... Unde -e copilul?

Oh! Domnul meu, poate că e vorba de micul vagabond în zdrenţe, care s-a refugiat aici în noaptea asta. Dacă de el vă interesaţi, apoi I-am trimis să facă un comision. Va reveni numaidecât.

în cât timp? Sunt grăbit. N-aş putea să-1 întâl nesc? în cât timp va fi înapoi?

—Nu trebuie să vă mişcaţi. Va fi înapoi într-o clipă.

— Poate că, spui adevărul. Voi încerca să fiu liniş tit! Dar, ascultă... L-ai trimis să facă un comision, spui? E o minciună. Nu s-ar fi dus. Ţi-ar fi smuls barba bătrână dacă ţi-ai fi permis să-i aduci o asemenea insultă. Ai minţit prietene, e adevărat că ai minţit! Nu te-ar fi ascultat în nici un caz, cum n-ar fi ascultat pe nici un om.

— A! Trebuie să fie afară. Fără îndoială, în crâng, de vale, unde se taie. Poftiţi, am să vă arăt drumul.

Regele îi auzi plecând împreună, le auzi paşii care se îndepărtau şi se regăsi singur într-o linişte de mormânt, adâncă, teribilă. I se păru că a trecut un secol.

în fine, paşii şi vocile se apropiară din nou, însoţite de data aceasta de un alt zgomot care i se păru un tropăit de cal. Şi, auzi pe Hendon care zicea:

Nu pot să aştept mai mult. A putut să rătăcească în această pădure deasă. Ce direcţie a luat? Grăbeşte-te să mi-o arăţi.

El... dar, aşteptaţi. Vă voi însoţi...

Bun, bun! într-adevăr devii din ce în ce mai cumsecade decât pari. Nu cred să existe un alt arhan ghel cu o inimă aşa de bună ca a ta. Vrei să iei acest măgăruş pe care îl destinasem băieţaşului meu, sau vrei să iei între sfintele tale picioare acest catâr nenorocit pe care mi 1-am rezervat şi din cauza căruia am fost prădat, căci nu face o para chioară?

Nu, păstrează-ţi măgarul şi catârul. Sunt mai si gur pe picioarele mele şi, deci, voi merge pe jos.

Bine! Dar, ţine-mi mie micul animal în vreme ce-mi voi risca viaţa încercând să încalec pe cel mare.

Atunci se auzi o confuzie de strigăte, de lovituri, de zbierete de măgar, de lovituri de copite însoţite de înjurături, de ameninţări la adresa catârului pe care.

fără îndoială, îl făcură să cedeze, căci în curând, ostilităţile părură a înceta.

Cu o tristeţe de nespus, nenorocitul rege auzi încă o dată vocile şi paşii îndepărtându-se, apoi, stingân-du-se. O descurajare adâncă i se trezi în inimă: „Singurul meu prieten, e înşelat şi se duce", îşi zise el. „Sihastrul se va întoarce şi..."

Termină într-un sughiţ prelung şi în acelaşi timp, făcu atât de mari sforţări spre a se elibera din pripoane-le în care era legat, încât dădu la o parte pielea de oaie care îl sufoca.

Dar, din nou auzi uşa deschizându-se. Zgomotul îl făcu să tremure până în măduva oaselor.

Simţea, de acum, cuţitul în piept. Groaza îl făcu să închidă ochii; groaza îl făcu să-i deschidă. Lângă el şedea John Canty şi Hugo. Regele ar fi strigat: „Bogdaproste lui Dumnezeu!" dacă ar fi avut posibilitatea

Un minut după aceea, membrele sale erau eliberate şi cei doi oameni, ţinându-1 fiecare de un braţ, îl târâră repede în pădure.