Read synchronized with  English  Russian  Spanisch 
Print si cersetor.  Mark Twain
Capitolul 2. Copilăria lui Tom
< Prev. Chapter  |  Next Chapter >
Font: 

Au trecut câţiva ani. Londra data atunci de cincisprezece secole. Era un oraş mare pentru această epocă. Număra o sută de mii de locuitori, alţii spun îndoit. Străzile erau foarte strâmte, întortocheate şi murdare, mai ales în cartierul unde locuia Tom Canty, nu departe de Podul Londrei. Casele erau de lemn, etajul al doilea atârnând peste primul, pe când al treilea îşi proiecta unghiurile pe deasupra celui de al doilea. Cu cât casele câştigau în înălţime cu atât se întindeau către temelie, pe suprafaţă mai mare.

Scheletele lor erau construite din bârne puternice în cruce între care se îngrămădeau materiale solide, tencuială de ipsos.

Bârnele erau vopsite cu roşu, cu albastru sau cu negru, după gustul proprietarului, ceea ce dădea caselor un aspect foarte pitoresc. Ferestrele erau joase, despărţite în mici pătrăţele tăiate pieziş şi se deschideau în afară, pe ţâţâni, ca uşile.

Casa unde locuia tatăl lui Tom se găsea într-un adânc de fundătură numită Offal Court, lângă Pudding Lane. Era mică, dărăpănată, rahitică şi suprapopulată de sărmane familii mizere

Tribul Canty-lor ocupa o cameră la al treilea etaj. Mama şi tata aveau acolo, într-un colţ, o laviţă, un fel de pat de lemn; dar Tom, bunica lui şi cele două surori, Bet şi Nan, nu aveau loc stabilit: toată duşumeaua era la dispoziţia lor şi puteau să se culce unde voiau. Erau şi oarecare zdrenţe de cuvertură şi câteva maldăre de paie vechi, murdare; dar cuviincios vorbind nu se puteau numi paturi, acelea. Dimineaţa tot ce era acolo era îngrămădit la întâmplare şi seara fiecare trăgea din grămada ce îi plăcea.

Bet şi Nan, gemenele, aveau cincisprezece ani. Aveau inimă bună, erau murdare, îmbrăcate în zdrenţe şi profund ignorante. Mama lor era ca şi ele. Tatăl şi bunica, însă erau doi demoni. Se îmbătau pe cât puteau şi, beti, se băteau între ei sau cu cine le ieşea în cale. Beti sau negustaţi, ei nu încetau să ocărască şi să blesteme. John Canty fura şi mama lui cerşea. Ei siliseră pe copii să cerşească; dar nu reuşiseră să facă din ei hoţi. Printre hidoasa mitocănime care locuia casa, fără să facă parte din ea, se găsea un preot bătrân pe care regele îl concediase din casa lui cu o pensie de câţiva farthing*.

Adesea, el lua la o parte copiii şi îi învăţa în secret bunele principii morale. Părintele Andrews învăţase între altele pe Tom puţină latină şi de asemenea, să citească şi să scrie. Ar fi făcut el tot astfel şi pentru surorile lui Tom, dar acestea se temeau de batjocura camaradelor, care n-ar fi tolerat un astfel de talent extraordinar, în ele. Tot Offal Court era un cuibar construit după modelul locuinţei Canty-lor. Beţia, bătăile, certurile erau de regulă, în fiecare seară şi aproape toată noaptea. Capetele sparte erau un lucru atât de obişnuit ca şi foamea. Cu toate acestea Tom nu era nenorocit. Viaţa lui era aspră; dar el nu-şi dădea seama. Soarta lui era aceea a tuturor copiilor din Offal Court, astfel că o găsea naturală şi suportabilă. Când, seara, se întorcea cu mâinile goale, ştia că tatăl său îl va bălăcări mai întâi şi-1 va maltrata apoi, că groaznica lui bunică va veni la rândul ei şi va face mai rău; dar el ştia, de asemenea, că peste noapte, mama sa, deşi moartă de foame, se va strecura hoţeşte până la culcuşul lui păcătos, pentru a-i da câteva firimituri mizerabile sau o coajă de pâine, sustrase porţiei sale de foamete, şi aceasta cu riscul de a fi stâlcită în bătaie de către bărbatul ei care nu stătea la gânduri când o surprindea în flagrant delict de asemenea trădare.

Dar viaţa lui Tom Canty era destul de plăcută mai ales vara. El cerşea numai atât cât să-şi facă datoria, căci legile contra cerşetoriei erau riguroase şi penalităţile severe; iar pe de altă- parte el întrebuinţa o mare parte din timpul său ascultând istoriile vechi şi încân-jtătoare ale bunului Părinte Andrews; legendele cu uriaşi şi zâne, cu pitici şi genii, cu castele fermecate, cu regi şi feti-frumoşi. Capul său era plin cu aceste poveşti minunate şi adesea, noaptea culcat pe grămada lui de paie incomodă, neputând dormi, obosit, înfometat, amorţit de bătaie, el lăsa frâu liber imaginaţiei, uita repede suferinţele şi greutăţile, închipuindu-şi viaţa delicioasă a unui prinţ încântător într-un palat regal.

Între timp, i se naşte o dorinţă care îl obsedează zi şi noapte: să vadă cu ochii lui un prinţ adevărat. Odată chiar, vorbi de această dorinţă unora din camarazii lui din Offal Court; dar aceştia râseră de el şi îl batjocoriră atât de fără milă, că hotărî să-şi păstreze pe viitor visul său numai pentru el.

Adesea citea cărţile vechi ale preotului şi cerea să i se explice, încet, încet, fără să se simtă, visurile lui şi lecturile acestea, produseră în el un fel de transformare. Personajele visurilor sale erau aşa de frumoase că începu să se dezguste de zdrenţele şi murdăria lui, dorind să fie curat şi mai bine îmbrăcat. Totuşi continua să se joace în noroi şi să se bucure; dar în loc de a se rostogoli pe malurile Tamisei numai şi numai ca să se distreze, el profita acum, pentru a se îmbăia şi a se curaţi.

Tom găsea întotdeauna ceva interesant în a-şi delecta privirea în jurul Pomului de Mai, în Cheapside sau în bâlciuri. Din timp în timp, avea norocul, ca toţi locuitorii Londrei, să vadă o paradă militară atunci când câte un ilustru nenorocit era condus la închisoarea de la Tour, pe uscat sau pe apă. Tot astfel într-o zi de vară el văzu pe sărmana Ana Askew şi trei oameni murind pe rug la Smithfield şi auzi un bătrân episcop încurajându-i fără mare convingere.

Da, existenţa lui Tom era, în general, destul de variată şi plăcută.

Puţin câte putin, visurile şi lecturile lui Tom despre vieţile prinţilor îl influenţară aşa de puternic încât începu în mod inconştient, să facă pe prinţul. Manierele sale, vorbele sale, devin extrem de ceremonioase şi distinse, ceea ce făcea, deodată, admiraţia şi distracţia celor din jurul lui. în acelaşi timp influenţa lui Tom asupra tinerilor săi camarazi creştea din zi în zi, şi în curând ajunse să le inspire un fel de respect temut ca şi când, el, ar fi fost de esenţă superioară. Părea atât de învăţat, putea să facă şi sa spună lucruri atât de frumoase şi, mai mult ca orice' era atât de serios şi atât de înţelept! Reflecţiile lui Tom, isprăvile lui, erau raportate de copii la fraţii lor mai mari şi aceştia, deja, începeau să discute cu Tom Canty, privindu-1 ca pe o fiinţă excepţional dotată. Oamenii maturi veneau să-şi destăinuiască grijile, lui Tom şi adesea rămâneau uimiţi de înţelepciunea hotărârilor sale. într-un cuvânt el devenise un erou pentru toţi cei care îl cunoşteau, cu excepţia părinţilor săi. Aceştia nu vedeau în el nimic demn de remarcat.

La câtva timp de atunci, Tom îşi organizează, în secret, o curte. El era prinţul; camarazii lui, cei mai buni, devin gărzile, şambelanii, aghiotanţii, seniorii şi doamnele de onoare, curtea regală, în fiecare zi, tânărul „prinţ,,, era primit cu ceremonialul împrumutat de Tom din lecturile sale romanţioase; în fiecare zi marile afaceri ale „regatului", erau discutate în consiliul regal şi în fiecare zi atotputernicia sa, promulga decrete privind armatele sale, vasele sale, viceregatele sale imaginare. După aceea, se ducea, în zdrenţele lui, să cerşească centime, să-şi mănânce mizerabila coajă de pâine, să primească loviturile, cearta şi tratamentul rău, obişnuite; apoi, întinzându-se în grămăjoara lui de paie infecte, se recufunda în vis, în vanele lui măreţii.

În acelaşi timp dorinţa de a vedea, fie şi numai o singură dată, un prinţ adevărat, în carne şi oase, creştea în el din zi în zi, din săptămână în săptămână, astfel că ea sfârşi prin a absorbi toate celelalte dorinţe ale sale şi deveni singura pasiune a vieţii lui.

Într-o zi de ianuarie, făcând cursa lui obişnuită de cerşeală, parcursese disperat cartierul ce lega Mincing Lane şi Little East Cheap, ore şi ore cu picioarele goale, rebegit de frig, uitându-se la prăvăliile birtaşilor şi acoperind cu o privire de poftă enormele pateuri de porc şi alte bucate atrăgătoare care, lui îi păreau gătite pentru îngeri, căci nu mâncase niciodată, nici nu văzuse vreodată asemenea bunătăţi. Deodată începu să cadă o ploicică rece; cerul era întunecat, ziua tristă. Pe înserat, Tom ajunse acasă. Era aşa de ud, aşa de obosit, aşa de înfometat că tatăl său şi bunica, de cum îl zăriră nu putură să nu se emoţioneze în felul lor: îi dădură, deci, o chelfâneală bună şi îl trimiseră să se culce. Multă vreme durerea, foamea, înjurăturile şi tărăboiul, care se auzeau în toată casa, îl ţinură deştept; dar, în sfârşit, gândurile sale îl duseră departe, în regiuni imaginare şi, adormi în tovărăşia micilor prinţi acoperiţi de pietre preţioase şi de aur, în palate nesfârşite unde servitorii curtenilor zburau să le execute ordinele. Şi atunci ca de obicei visa că el însuşi era prinţ. Toată noaptea trăia în măreţia situaţiei sale regale, trăia în mijlocul marilor seniori şi doamne într-un val de lumină, respirând parfum, ascultând o muzică încântătoare, primind cu un surâs şi un salut graţios din cap, omagiile reverenţioase ale lumii strălucitoare care se dădea la o parte pentru a-i face loc să treacă.

Dar dimineaţa când se deşteptă şi văzu mizeria care îl înconjura, visul său avu efectul obişnuit: existenţa lui îi păru de o mie de ori mai nenorocită... Resimţi amărăciunea şi cu inima sfâşiată, izbucni în lacrimi.