Read synchronized with  English  Russian  Spanisch 
Print si cersetor.  Mark Twain
Capitolul 16. Banchetul oficial
< Prev. Chapter  |  Next Chapter >
Font: 

Ora banchetului se apropia. Lucru straniu, acest gând nu-i aducea lui Tom nici plictiseală, nici frica de până aici. Experienţele de dimineaţă îi făcuseră încrederea fermă. Sărmană pisicuţă sălbatică, era mai obişnuită cu straniul ei grânar după patru zile de locuire, decât ar fi putut fi un adult, poate, după luni de zile. Uşurinţa unui copil de a se acomoda împrejurărilor n-a fost niciodată dovedită.

Să aruncăm o privire în sala cea mare a banchetului în vreme ce Tom se pregăteşte pentru această impunătoare solemnitate. Era o piesă vastă cu coloane şi pilaştri auriţi, împodobită cu picturi pe pereţi şi pe tavan. La uşă şedeau gărzi înalte, îmbrăcate în costume bogate şi pitoreşti, înarmaţi cu halebarde.

într-o tribună care înconjura sala, luaseră loc muzicanţii şi un grup de notabili de ambele sexe, în mare

p /v

ţinută. In centrul încăperii, pe o estradă, era pusă masa lui Tom. Dar să ascultăm un vechi cronicar: „Un nobil cu o baghetă în mână, intră în sală. Era însoţit de un alt

nobil, care aducea o faţă de masă pe care o întinse pe masă, după ce îşi îndoiră amândoi genunchii de trei ori, cu cea mai adâncă reverenţă. Faţa de masă odată pusă, amândoi salutară din nou şi se retraseră...

Atunci veniră alţi doi nobili, unul purtând o baghetă şi celălalt o solniţă, o farfurie şi o pâine.

După ce îngenuncheară ca şi cei doi dintâi şi puseră pe masă obiectele ce aduceau, se retraseră cu acelaşi ceremonial, ca şi precedenţii.

Veniră, apoi, doi seniori îmbrăcaţi bogat, unul purta un cuţit pentru gustat. Se prosternaseră împreună de trei ori cu cea mai frumoasă dintre maniere, apoi se apropiară de masă şi o frecară cu pâine şi sare aşa de respectuoşi ca şi când regele ar fi fost de faţă.

Preparativele solemne erau terminate. Acum, din fundul coridoarelor venea sunetul fanfarelor şi strigătele:

„Loc pentru Rege! Loc Excelenţei Majestătii a regelui!"

Aceste strigăte erau imediat repetate şi se apropiau din ce în ce. în curând, strălucitorul cortegiu se arătă, intră pe uşa solemn. Să lăsăm din nou să vorbească cronicarul:

„întâi vin Nobilii, Baronii, Conţii şi Cavalerii Jaretierei, toţi bogat îmbrăcaţi şi cu capul descoperit, apoi vine Cancelarul între doi nobili: unul purtând sceptrul regal, altul paloşul statului într-o teacă roşie împodobită cu flori de Lys din aur, cu vârful în sus. Apoi vine regele însuşi, pe care îl salută douăsprezece trompete şi mai multe tambure la apariţie, în timp ce un tunet de bun venit umple galeriile unde toţi s-au ridicat

şi strigă: Dumnezeu să tină pe Rege! în urma regelui vin nobilii ataşaţi la persoana lui, iar la dreapta şi la stânga, merge garda lui de onoare, cei cincizeci de nobili ai săi pensionaţi, înarmaţi cu securi de luptă, aurite".

Era un spectacol frumos şi desfătător. Inima lui Tom bătea cu putere şi ochii îi străluceau de bucurie. El se ţinea drept, cu graţie, cu atât mai mult cu cât nu se gândea la poziţia în care trebuie să stea, căci spiritul lui era ocupat de spectacolul ce-1 încânta şi de aclamaţiile ce auzea. De altfel nimeni nu putea fi antipatic în haine aşa de frumoase şi elegante, îndată ce avea oricât de putină rutină în asemenea societate.

Tom îşi aduse aminte de instrucţiunile primite şi îşi mărturisi satisfacţia înclinând capul împodobit cu o pălărie cu pene şi zise, curtenilor:

— Mulţumesc bunului meu popor!

Se aşeză la masă fără a-şi scoate pălăria, ceea ce nu-i cauză nici o încurcătură, căci, a sta la masă cu pălăria pe cap era singurul obicei pe care îl aveau regii comun cu Canty, aşa fel că, referitor la acest capitol nici unii nici alţii nu aveau dreptul să se mândrească, nici să se prevaleze de el.

Cortegiul sq dislocă şi acei care îl compuneau se grupară într-un mod pitoresc rămânând cu capetele descoperite.

Atunci, în sunetul unei mujici vesele Yeomenii de gardă jntrară. Cei mai mari şi cei mai puternici oa-

Cavalerie de voluntari care formau o gardă specială la Curtea Angliei.

meni din Anglia fuseseră aleşi cu grijă pentru această funcţiune. Iată ce spune cronicarul despre ei:

„Yeomenii de gardă intrară, cu capetele dezvelite, cu haine de materie stacojie, cu trandafiri de aur brodaţi în spate; plecau şi veneau ducând la fiecare tur, diferite bucate servite în veselă de argint. Mâncărurile erau primite de un nobil în ordinea în care erau aduse şi puse pe masă, în timp ce gustătorul dădea fiecărei gărzi o îmbucătură să mănânce, din teama de otravă".

Tom mancă bine, cu toate că îşi dădu seama că sute de ochi urmăreau fiecare bucată ce băga în gură şi îl priveau mâncând, cu interes care n-ar fi fost mai mare decât dacă ar fi absorbit o maşină explozivă destinată să explodeze pe loc şi să-i prefacă în bucăţi. El veghea să nu se grăbească, să nu facă nimic de la el şi aştepta ca ofiţerul să pună genunchiul la pământ şi să-1 servească.

Scăpă, astfel, fără accident. Ce triumf preţios!

Când masa fu terminată şi el porni să meargă în mijlocul strălucitorului său cortegiu, însoţit de veselele lui aclamaţiuni simţi că dacă cea mai rea probă era să dineze în public, el ar îndura-o cu dragă-inimă de mai multe ori pe zi, dacă prin acest mijloc ar putea să se plătească, în parte, de teribilele obligaţiuni ale meseriei sale de rege.