Read synchronized with  English  Russian  Spanisch 
Print si cersetor.  Mark Twain
Capitolul 11. La Guildhall
< Prev. Chapter  |  Next Chapter >
Font: 

Corăbioara regală, escortată de flotila ei sclipitoare cobora, maiestuoasă, Tamisa, în locul rămas gol între bărcile luminate. Sunetul muzicilor umplea aerul; focurile luminau malurile fluviului pe când în depărtare, oraşul se culca în lumina slabă şi dulce a acelor mulţi pe care nu-i vedea nimeni.

Pe cer se ridica o mulţime de spirale luminoase încrustate de stele strălucitoare care în depărtarea lor, păreau lănci înmugurite din pietre preţioase. Pe măsură ce cortegiul înainta, el era salutat pe maluri, prin aclamaţii frenetice şi neîncetate salve cfe artilerie.

Pentru Tom Canty, pe jumătate înfăşurat în pernele lui de mătase, aceste zgomote şi acest spectacol, era ceva de negrăit, sublim şi uimitor.

Pentru micile sale însoţitoare, aşezate în stânga şi în dreapta, principesa Elisabeth şi lady Jeane Grey toate acestea erau banale.

Ajuns la Dougate, flotila fu trasă pe canalul de Walbrok, (umplut de două secole şi acoperit de construcţii) la Bucklesbury, trecând prin faţa caselor şi pe sub podurile pavazate şi luminate strălucitor. Ea, se opri în sfârşit, într-un bazin, unde este, acum, Barge Yard, în centrul vechii cetăţi a Londrei. Tom coborî pe uscat şi, împreună cu strălucitorul său cortegiu, traversă Cheapside şi făcu câtiva paşi peste Old Jevry şi Bas-inghall Street, până la Guildhall.

Tom şi micile principese fură primiţi cu ceremonialul obişnuit de Lordul-Primar şi Pairii oraşului, în robele lor stacojii cu tivuri de aur şi conduşi sub baldachinul de onoare la sfârşitul marelui hali, precedaţi de crainici, de purtătorul cârjei cu capătul de argint şi de purtătorul de paloş al cetăţii.

Seniorii şi doamnele din suita lui Tom, şi a celor două tinere prinţese luară loc în spatele curţii şi alţi invitaţi de familie înaltă, ca şi demnitarii oraşului. Membrii Camerei Comunelor luară loc la o serie de mese care acopereau aproape tot holul. De pe piedestalul lor 'înalt, uriaşii Gog şi Magbg vechi păzitori ai cetăţii, priveau spectacolul acesta cu ochi familiarizaţi de generaţii cu asemenea lucruri.

Se auzi un sunet pentru luare-aminte şi proclamaţii, apoi, un chelar voinic apăru în vestibulul încrestat în peretele din stânga, purtând cu o solemnitate impresionantă, o ciosvârtă de bou din care ieşeau aburi, gata pentru a fi tăiată în bucăţi.

După rugăciune, Tom, prevenit, se ridică, toată lumea făcu la fel, şi bău dintr-o cupă mare de aur, cu prinţesa Elisabeth care o trecu lady-ei Jane, apoi cupa făcu înconjurul întregii asistenţi.

Banchetul începu. La miezul nopţii, animaţia era în toi. Se văzu atunci unul din acele spectacole pitoreşti atât de admirate în timpurile vechi, a căror descriere se găseşte în numeroasele cronici ale martorilor oculari.

Pe un loc amenajat, intrară, un baron şi un conte îmbrăcaţi turceşte cu halate lungi, de mătase brodate cu aur şi cu pălării de catifea cărămizie, încadrate în colaci auriţi, cu săbii numite iatagane, prinse în eşarfe late de aur. Vine apoi, un alt baron şi un alt conte, amândoi îmbrăcaţi în robe de satin galben cu verigi albe şi în fiecare varga albă era o bandă de satin cărămiziu, după moda rusească. Purtau pe cap şepci de blană şi fiecare ţinea în mână o secure mică. Cizmele lor se terminau printr-o ascuţitură curbată, lungă de un picior. După ei vine un Cavaler, apoi vine lordul Mare-Amiral şi odată cu el, cinci nobili în tunici de catifea cărămizie scobite în faţă şi în spate şi şnuruite pe piept cu lănţişoare de argint.

Pe deasupra purtau mantale scurte de satin cărămiziu, iar pe cap aveau pălării de dansatori împodobite cu pene de fazan. Aceştia erau îmbrăcaţi după moda prusiana.

Purtătorii de torţe, cam o sută, aveau costume de satin cărămiziu şi verde ca maurii; iar faţa lor era neagră. Venea după aceea, mascarada.

Cântăreţii ambulanţi care erau deghizaţi dansară şi tot astfel făcură lorzii şi lady-le ceea ce făcea mare placed. Şi în timp ce Tom, pe scaunul lui ridicat, privea cu atenţie acest dans „sălbatic" înnebunit, în admiraţie, de această încurcătură de culori ale caleidoscopului care forma figuri savant aranjate; în faţa porţii de la Guildhall, adevăratul prinţ de Galles, în zdrenţe, proclama drepturile sale şi nedreptatea ce suferea, denunţa de impostor şi striga să fie lăsat să intre.

Lumea petrecea din toată inima pe seama acestui incident, se înghesuia şi gâturile se întindeau să vadă pe micul răzvrătitor.

Apoi, începu să-1 insulte şi să-şi bată joc de el spre a-i mări şi mai mult furia. Lacrimi de ciudă îi curgeau din ochi. Dar el se ţinea bine şi sfida mulţimea cu îndrăzneală. Alte înjurături urmară, alte batjocuri îl asaltară.

Atunci le strigă:

Vă spun încă o dată, câini grosolani ce sunteţi; eu sunt Prinţul de Galles! Şi oricum sunt de părăsit şi de neglijat, fără să-mi dea cineva o mână de ajutor în nevoie şi fără să-mi spună un cuvânt de încurajare, îmi voi menţine dreptul şi nu mă voi mişca de aici!

Că eşti prinţ sau nu, n-are importanţă, eşti un flăcău bun şi nu vei rămâne fără prieteni! lată-mă lângă tine pentru a-ţi dovedi şi ţine minte vorbele mele: Ai putea să ai un prieten mai rău decât Miles Hendon, desi gur, deci, nu-ţi obosi picioarele să-1 cauţi. Odihneşte-ţi morişca copile, eu vorbesc limba acestor josnici guz gani de canal ca şi când aş fi de-al lor.

Acel care vorbea astfel era un fel de don Cezar de Bazan, după costum, aspect, alură. Era înalt, bine zidit, musculos. Tunica şi pantalonii erau de o ţesătură bogată, dar ponosită şi jerpelită, cu aurul de pe galoane şters. Gulerul său era mototolit şi îndoit. Pana de la pălăria lui pleoştită era ruptă şi spânzura ca vai de lume.

Purta la şold o spadă lungă într-o teacă de oţel ruginită! Alura lui fanfaroană amintea pe aceea a moftangiilor în căutare de lucru.

Cuvintele acestui straniu personaj, fură primite de o explozie de glume mitocăneşti şi de râsete:

— E un alt prinţ deghizat! Ţine-ţi gura, prietene, are aerul periculos. Bucuros! Cum se uită! Ce ochi! Lu-aţi-i copilul! La adăpătoare, pui de urs! strigară.

Sub impulsul acestei bune idei, o mână apucase pe prinţ; dar tot aşa la timp, străinul trăsese sabia din teacă şi cu o lovitură puternică aplicată cu latul, doborî la pământ pe îndrăzneţ, îndată un concert de voci izbucni: „Omorâţi câinele! Omorâţi-1! Omorâţi-1!"...

Şi lumea încercui pe soldat, care rezemându-şi spatele de un zid, începu să lovească în toate părţile făcând morişca neîncetat, cu sabia lui. Victimele cădeau zbătându-se încoace şi încolo; dar marea omenească se repezea cu violenţă, trecea peste corpurile întinse pe jos şi se izbea de campionul micului prinţ, cu o forţă mereu înnoită.

Pierderea se părea singură când, deodată, un sunet de trompete se auzi şi o voce strigă: „Loc trimisului Regelui!", în timp ce o trupă de cavalerişti alunga lumea, care se risipea fugind cât o ţineau picioarele.

Curajosul străin ridică pe prinţ în braţe şi în curând, amândoi se găsiră în afară de pericol şi în afară de lume.

Să ne întoarcem la Guildhall. Deodată, stăpânind zgomotul tumultuos de bucurie, izbucni chemarea clară a goarnei. Se făcu tăcere adâncă şi o voce se ridică aceea a mesagerului palatului. Toată asistenţa, în picioare, ascultă aceste vorbe cuprinzătoare şi scurte, pronunţate cu solemnitate:

— A murit Regele!

Capetele se aplecară pe piepturi şi toţi participanţii rămaseră astfel, tăcuţi, câteva momente, apoi căzură în genunchi; ridicară mâinile către Tom şi un strigăt puternic ce părea că va dărâma monumentul ţâşni:

— Trăiască Regele!

Sărmanul Tom privea cu ochii tulburaţi acest spectacol stupefiant, în sfârşit, privirile sale îngrijorate sq opriră mai întâi asupra prinţeselor îngenuncheate lângă el, apoi asupra contelui Hertford. O hotărâre imediată apăru pe figura lui. Cu voce joasă, şopti la urechea lordului...

Spuneţi-mi sincer, pe credinţa şi onoarea dum neavoastră. Dacă dau un ordin pe care numai un rege are dreptul şi prerogativul să-1 dea, acest ordin va fi el executat şi nu se va ridica nimeni să zică: nu?

Nimeni, în regatul acesta, seniore. în persoana Voastră, constă majestatea Angliei. Sunteţi regele şi voinţa Voastră singură face lege.

începând de astăzi, legea regelui va fi o lege de îndurare şi nu va mai fi niciodată o lege sângeroasă! Sculaţi-vă! Alergaţi la Tour şi spuneţi că, din ordinul regelui, ducele de Norfolk nu va muri.

Aceste vorbe trecute din gură în gură, făcură înconjurul sălii şi când Herford se îndepărtă, un strigăt formidabil ţâşni din nou:

Regimul sângelui a încetat! Trăiască Eduard, Regele Angliei.